Listinu
Lettu 214 volte

U Sirinatu di Scappinu, strattu di A Dionomachia di Salvatore Viale

A Dionomachia di Salvatore Viale, di Bastia, hè publicata in u 1817. St’opera conta una letica canina, pè un sumere, trà a ghjente di Lucciana è quella di u Borgu. Hè una puesia satirica è una osservazione critica chì palesa u carattare è l’usi di corsi di tandu.
À quella epica a storia legera è riducula piace assai.

Pè i Corsi st’opera scritta in tuscanu hè fundatrice per via chi in u cantu IV ci si trova u primu testu stampatu in lingua corsa (11 strufate) : U Sirinatu di Scappinu.


<i>U Sirinatu di Scappinu</i>, strattu di <i>A Dionomachia</i> di Salvatore Viale
U Sirinatu di Scappinu, hè un serinatu burlescu fattu da un pastore, Scappinu pè a bella Filignocca. Stu cantu ùn s’era senza cunsequenze pè u pastore è a cummunità paisana ch’ellu ripresenta chì mentre ch’ellu canta, allora ch’ellu era incaricatu di curà u sumere mortu, i so nemichi l’arrubanu u cadaveru.
Stu serinatu hè statu messu in musica da u gruppu Zamballarana.

U Sirinatu di Scappinu

O specchiu d'e zitelle di la pieve,
O la miò chiara stella matuttina,
Più bianca di lu brocciu e di la neve,
Più rossa d'una rosa damaschina.
Più aspra d'à cipolla e d'un stuppone
Più dura d'una teppa, e d'un pentone.
 
Tu m'hai strigatu : co struchiu a pocu a pocu.
So spitittatu, e au core achiu gran pena.
A notte un dromu, e nun ne trovu locu
Cumme manghiassi a nepitella à cena ;
Lasciu andà le miò sciotte a gueru intornu,
E un tessu mancu tre fattochie à u jornu.
 
Duve fai trischie u sabatu pe u fornu
Eo vengu in nice di circà u vitellu ;
Ti facciu u cherchu, e ti vo sempre attornu,
Cumme lu to agnellettu e cagnulellu.
Ammi tant'u to cucchiu e u to mertinu ;
E po tant'odiu porti a me mischinu.
 
Se in cherciula dai cena a u mannerinu
A sera, o cogli in l'ortu l'insalata,
T'appostu, e tu ma' nun mi voi vicinu.
Eppuru eo t'ammu, e t'achiu sempre amata.
Fin da quandu era tantu chiuculellu
Ch'un m'arivava a coglie a u summerellu.
 
Lasciava spessu scumbià l'agnelle.
Cullava a coglie e frutte sui chiarasci,
Cun tecu e mi jucava alle piastrelle,
E guagnandu bulea l'impatta in basci.
D'u morsu, chi per zerga a lu puchiale
Tu m'attaccasti. achiu ancu u mercu avale.
 
Un ghjornu, ch'era in tempu di sighere
E d'orzu novu si fecia lu pane,
Tu cantavi a diana ; eo cun piacere
Sotto un sèpalu stava ad ascultane.
All'impruvisu ti venne la tossa ;
Eo dissi : lisca ! e tu ti festi rossa.
 
Ti ricordi in quest'ultima nivata ?
Tiravi e tolle, e a u to valcon supranu
Fecie tra mezzu all'albe l'affaccata.
Eo fecia a bocca-risa un basciamano.
Quelle ser eo venia da te a bichiane.
E ghiucavamo insieme a scallamane.
 
Bengu spessu eu a cetra au to fucone,
Mi arembu a tene, e allor sò tutto in bena,
E sonu e cantu strunelli e canzone ;
Mi scordu di lu sonnu e di la cena ;
U troppu, duv'co sto, mi par di piumme,
E nun mi curu d'acciecà di fumme.
 
Ti diedi u core, o Filignocca ingrata,
E tuttu u meo ti sarie prontu a dane.
U casciu. ch'a miò vacca vracanata
Mi 'gni jornu, eo lu vendu in citane,
E all’appiattu di mamma e d'e surelle
Ti ne accattu friscetti, achi, e curdelle.
 
T'achiu datu una reta crimmisina
Cun quattru pendalucchi, infrisciulata,
Un casacchinu a frange di stammina ;
Quandu lu porti pari una spusata.
In ghieseja la dumenica damane
Si imbilia di tutte e paesane.
 
Bulintier lascerie d'esse Scappinu.
Per esse u casacchin ch'eo ti dunai
E stringhie lu to senu alabastrinu ;
E or chi drumendu in lettu ti ne stai,
Oh fussi u cavizzale, o u cuscinettu.
O u lenzolu supranu d'u to lettu ! 
Dionomachia, Canto IV.,Salvatore Viale,1817.